Ceramica Iaşi construieşte o nouă fabrică
Ceramica Iaşi continuă seria investiţiilor, cu scopul de a deveni lider pe piaţa de profil. Compania îşi va tripla capacitatea existentă de producţie în următoarea perioadă. Programul de investiţii se cifrează la 45 milioane de
euro, sumă aprobată în ultima AGA a companiei, din 27 martie 2008.
Ceramica Iaşi dirijează 21 milioane de euro către construirea unei noi fabrici de materiale de zidărie. “Ne orientăm către o nouă investiţie, într-o altă locaţie, pentru a deservi cererea tot mai mare de materiale de construcţii”, spune directorul general al Ceramica Iaşi. “Vrem să ne extindem şi în alte regiuni. Odată cu punerea în funcţiune a noilor linii de producţie de la Iaşi, vom acoperi cu prisosinţă necesarul de cărămidă al întregii regiuni Moldova“, declară Iulian Mangalagiu, director general al Ceramica Iaşi.

